<data:blog.pageTitle/>

This Page

has moved to a new address:

http://www.retetedesuflet.ro

Sorry for the inconvenience…

Redirection provided by Blogger to WordPress Migration Service
Cooking with my soul: 01.01.2012 - 01.02.2012

Cooking with my soul

29 ian. 2012

Duminica alaturi de prieteni - Rulouri cu Scortisoara aduse de "Tara mea inventata"




Astazi la "Duminica alaturi de prieteni" o sa vorbesc putin. Asta nu pentru ca n-as avea ce spune despre invitata mea pe care o indragesc nespus (mai ales pentru pasiunea ei legata de carti), ci pentru ca in scris ea are un asa har, incat eu sunt mic copil. Prin urmare, va las sa cititi si sa va delectati cu gandurile asternute aici de Diana. Ea va asteapta in "Tara mea inventata", blogul sufletului ei.


De o saptamana rumeg vorbele pe care vi le voi spune in aceasta dimineata si tot cu greu m-am hotarat. M-am entuziasmat atat de tare de invitatia Brandusei de a petrece o duminica la ea acasa incat mi-a luat cateva zile bune sa ma hotarasc ce sa aduc in dar.

Insa, pentru ca este duminica dimineata si multe dintre voi dragele mele colege de bloggerit/bucatarit sunteti poate la o binemeritata ceasca de cafea sau ceai, ce ar putea sa mearga mai bine decat un dulce! :)


Dar sa ma prezint intai… eu sunt Diana si sunt stapana in Tara mea. :) Acolo veti gasi coltisorul meu de internet pe care ma desfasor de… nici nu mai stiu, cred ca mai bine de 3 ani. Fiecare postare pe care o veti gasi acolo este bucatica rupta din mine si desi nu este un blog cu cine stie ce trafic, e puiul meu si sunt bucuroasa de fiecare oaspete in parte. Totul a pornit de la pasiunea pentru fotografie (pozam mancarea din farfurie si cartile pe care le citeam) si nici eu nu stiu prea bine cum am ajuns sa incerc atatea retete minunate si sa-mi si iasa bine sau cum m-am ales cu atatia prieteni minunati (desi virtuali). Blogul meu este in esenta unul de rasfaturi si exact acest lucru am vrut sa-l aduc cu mine azi, aici in casa Brandusei, cu aceste rulouri cu scortisoara.



Trebuie sa va spun ca intotdeauna am mari emotii cand pregatesc ceva bun pentru un dar sau o atentie pentru prieteni. La fel de multe emotii am avut si pregatind aceste rulouri (pe care pana la urma le-am facut in 2 feluri pentru ca nu am stiut  care optiune imi place mai mult) de care sper sa va bucurati.

Ingredientele necesare pentru aprox. 12 buc.:

    - Aluat: 250ml lapte caldut, 1 ou mare, 50gr unt moale, 4 linguri de zahar, un praf de sare, 500gr faina alba, trei sferturi dintr-un pliculet de drojdie uscata 

   -  Umplutura: 120gr unt, 2 linguri scortisoara pudra, 70gr zahar brun, 50gr alune de padure maruntite bine

   -  Glazura a fost laptele condensat indulcit cumparat de-a gata, la conserva.

Pentru mine e foarte important sa economisesc si timp atunci cand gatesc asa ca am pregatit aluatul pentru rulouri in masina de paine. Nu o sa va mint, e adevarat ca imi si displace sa framant aluat. Asadar, ingredientele se pun in masina de paine in ordinea in care le-am insirat mai sus. Se foloseste programul pentru aluaturi care dureaza cam 1 ora si jumatate si include si crescutul. Nu va speriati, aluatul o sa creasca enorm de mult. Daca nu aveti masina de paine nu-i capat de tara – pur si simplu framantati un aluat normal din ingredientele de mai sus si lasati-l o ora la crescut. Trebuie cel putin sa isi dubleze volumul.

Cand este gata aluatul (nu mai devreme) e timpul sa pregatiti si umplutura. Se freaca bine ingredientele pana obtinem o crema omogena si delicioasa. Nu pregatiti prea repede crema caci zaharul se va topi si o sa va iasa o chestie zemoasa care se scurge de pe aluat.

Intindem asadar aluatul intr-o foaie cat de cat dreptunghiulara si cam de 1 cm grosime. Ungem foaia cu crema de unt si facem un baton ca o rulada. 



Taiem rulouri de 2-3 cm si le asezam intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Aici este partea unde puteti merge in 2 directii. Prima ar fi sa taiati rulourile mai groase (3 cm) caz in care veti avea fix 12 si sa le indesati intr-o tava mai micuta. Astfel ele vor creste una intr-alta si va rezulta o tava de chestii mirobolant de pufoase dar nu foarte aspectuoase. 


Garantez insa pentru gust, aroma si textura de care va veti indragosti.


A doua optiune este sa taiati rulouri cam de 1, 5 cm pe care sa le asezati ordonat, la distanta maricica unul de celalalt.  



Astfel, rulourile voastre vor fi mai frumoase, mai elegante si mai bune de dus in dar la prieteni. Sufera insa la pufosenie, deoarce nu mai cresc chiar atat de mult. Gustul insa nu difera. Aroma divina de scortisoara dulce este aceeasi.

Rulourile asezate in tava se mai lasa la crescut aproximativ 10 minute, se ung cu galbenus de ou batut cu putin lapte (o lingura). Se coc pe foc mediu aproximativ 25 de minute sau pana sunt aurii. Cat sunt calde se glazureaza cu lapte condensat. Nu va mai ramane decat sa savurati minunatia si sa va bucurati de o duminica perfecta!


Va multumesc pentru rabdarea cu care ati citit aceasta postare (cam) lunga si multumesc Brandusei pentru gazduire! Sper ca v-am incantat (fie si doar virtual) papilele gustative cu aceasta reteta care este una dintre preferatele mele. 



Hehehe! Frumose vorbe aduse azi de Diana, nu? Si ce reteta! Un rasfat intr-adevar. Ca multe alte rasfaturi pe care le gasiti pe blog, in "Tara mea inventata". Si cand o sa o vizitati, fiti sigur ca aveti mult timp la dispozitie, pentru ca blogul ei e addictive :)
Te imbratisez Diana si iti multumesc ca ai venit azi in vizita la mine. >:D<


Daca doriti sa deveniti parte a acestui proiect si sa petreceti o zi de duminica la mine pe blog, puteti sa-mi trimiteti un mail la cookingwithmysoul@gmail.com

O Duminica calma si relaxanta va doresc.
Hugs & kisses

Etichete: , , , ,

27 ian. 2012

Rulada cu fructe de padure (Wild berries swiss roll)


Scroll down for English recipe


 Se pare ca pentru multa lume rulada e un dulce dificil de facut. Marturisesc ca si eu am avut aceeasi opinie pana nu demult, cand am incercat reteta gasita la Miha. Si de atunci n-am mai avut nici o problema. Iata dovada:

Ingrediente:
Pentru blat (tava de aproximativ 40 x 30 cm)
  • 4 oua
  • 4 linguri zahar
  • 4 linguri faina
  • 2 linguri ulei
  • 2 linguri apa clocotita
  • 1/2 lingurita praf de copt
  • 1 lingura esenta de vanilie homemade

Pentru crema
  • 200 g fructe de padure (proaspete sau decongelate) scurse de lichid
  • 300 ml smantana grasa
  • 50 g zahar pudra
  • 1 lingurita gelatina
Pentru ornat
  • 50 g smantana grasa
  • 80 g ciocolata neagra
  • frisca



Mod de preparare:
  • Incalzeste cuptorul la 180 C. Pune foaie de copt in tava.
  • Amesteca faina si praful de copt.
  • Bate albusurile bine cu un praf de sare, pana ce devin tari.
  • Mixeaza galbenusurile cu zaharul pana se albesc si cresc in volum. Adauga pe rand, lingura cu lingura, uleiul, apa clocotita si esenta de vanilie. Mixeza si faina.
  • Amesteca in coca albusurile cu ajutorul unei spatule, usor ca sa nu se lase.
  • Toarna coca in tava si niveleaz-o. Coace 15 minute la 180 C, pana ce blatul se aureste.
  • Scoate tava si rastoarna blatul pe o foaie de copt presarata cu zahar pudra. Scoate foaia de copt de pe fundul blatului si ruleaza-l strans cu ajutorul celeilalte foi. Lasa blatul sa se raceasca asa rulat.
  • In acest timp pregateste crema: Amesteca gelatina cu 2 linguri de apa si las-o sa se hidrateze. Incalzeste smantana impreuna cu zaharul, pana cind acesta se topeste. Ia smantana de pe foc si amesteca inauntru gelatina, pana cand aceasta se omogenizeaza. Adauga fructele de padure (din care pui deoparte cateva pentru ornat) si amesteca usor cu o lingura. Pune crema la rece, sa se intareasca putin.
  • Desfa blatul din foaia de copt si pune crema pe el. Ruleaza-l la loc cat de strans poti, inveleste-l cu foaia de copt si lasa rulada in frigider cateva ore (peste noapte daca poti) pana se intareste bine.
  • Incalzeste smantana si pune in ea ciocolata rupta in bucati. Amesteca pana ce ciocolata se topeste bine. Lasa la racit si toarna glazura peste rulada. Cand s-a intarit poti orna cu moturi de frisca si fructe de padure.

Etichete: , , , , ,

26 ian. 2012

Azi nu gatim. Azi petrecem!




26 ianuarie face parte din Zodia Varsatorului, o zodie de aer. De aceea cei nascuti in aceste zile sunt idealisti, nonconformisti si mult prea independenti, uneori cam dezordonati, utopici, dar intotdeauna altruisti.

Nu cred ca mi s-ar fi potrivit o alta zodie mai bine ca aceasta. Chiar daca sunt de multe ori cu capul in aer, soarta mi-a harazit o familie care sa fie de multe ori cu picioarele pe pamant pentru mine. Si pentru asta le multumesc si ii iubesc nespus, chiar daca de multe ori nu le prea spun. Si ce mi-as putea dori mai mult decat atat? Ce sa-mi mai doresc azi, de ziua mea? Poate sa am un an senin si luminos ca floarea asta. Poate sa am un an in care sa intalnesc numai oameni adevarati, de la care sa am ce invata. Si in mod sigur as vrea un an in care sa am timp sa fac lucrurile care-mi plac.

Va multumesc ca sunteti azi alaturi de mine, dragi prieteni. Azi petrecem!

P.S. si va mai sunt recunoscatoare pentru toate comentariile pe care mi le-ati lasat, si care mi-au adus un premiu deosebit: excursia la Milano. Pup mult.





Etichete:

25 ian. 2012

Biscuiti moi cu cacao si alune (Soft cookies with cacao and hazelnuts)



Scroll down for English recipe



Spre deosebire de alti biscuiti facuti de mine, acestia sunt foarte moi si pufosi. Si extrem de simplu de facut. Sunt excelenti pentru copii, cu un pahar de lapte sau pusi in pachetelul de la scoala.

Ingrediente:
  • 200 g unt
  • 150 g zahar brun
  • 3 linguri cu miere
  • 2 oua
  • 2 linguri cu cacao
  • 100 ml lapte
  • 250- 300 g faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 100 g alune de padure, maruntite putin
  • 2 linguri esenta de vanilie homemade

Mod de preparare:
  • Incalzeste cuptorul la 180 C si pune hartie de copt pe 3 tavi mari.
  • Amesteca 250 g faina cu cacao si  praful de copt. Cerne-le impreuna.
  • Cu mixerul bate untul cu zaharul, pana se alifiaza putin. Adauga mierea si amesteca. Pune ouale pe rand, amestecand dupa fiecare. Amesteca inauntru esenta de vanilie.
  • Pune 1/2 din amestecul de faina, apoi laptele, apoi restul de faina, amestecand dupa fiecare. Coca trebuie sa fie moale, dar odata luata in lingurita sa-si pastreze forma. Daca e prea molae, adauga si restul de faina. Adauga si alunele si amesteca-le.
  • Pe tavi pune cate 1 lingurita de coca la distanta de 3 cm (biscuitii se lasa putin in timpul coptului). Coace 10 minute la 180 C.
  • Raceste biscuitii pe gratare de metal.


Etichete: , , , , , , , , ,

24 ian. 2012

Ravioli de casa ... la 6 maini :) (Homemade ravioli)





 Povestea acestor ravioli  incepe acum aproximativ o luna, cand (ca dovada a prieteniei) am primit de la bucataras.ro o tava pentru facut ravioli.Si asta nu mi s-a intamplat numai mie. Acelasi lucru l-au primit si Alice si Mitinita. Si atunci ne-am hotarat noi sa facem niste ravioli ... la 6 maini :))) 
Acestia sunt cei facuti de mine:

Ingrediente:

Pentru pasta
  • 300 g faina
  • 3 oua
  • un praf de sare
Pentru umplutura
  • 200 g carne de pui tocata
  • 1 lingura ulei de masline
  • 1 lingurita cu verdeturi italienesti uscate (oregano, maghiran, busuioc, menta, salvie)
Pentru sosul de rosii
  • 400 ml suc de rosii facut in casa
  • 2 catei de usturoi taiati mic
  • 2 linguri ulei de masline
  • 1 lingurita cu verdeturi italienesti uscate

Mod de preparare:
  • Framanta faina cu ouale si cu praful de sare pana ce rezulta o coca. Inveleste-o in folie de plastic si las-o sa se odihneasca 1/2 de ora.
  • In timpul acesta pregateste umplutura. Caleste carnea in ulei cateva minute, pana ce prinde putina culoare. Amestec-o cu verdeturile italienesti si las-o la racit pe o farfurie.
  • Imparte coca in 3. Bucatile pe care nu le folosesti pastreaza-le in folie, ca sa nu se usuce. Intinde coca subtire fie cu sucitorul, fie cu masina de paste (la nr 2)
  • Presara tava de ravioli cu faina

  • Pune coca deasupra, apoi pune putina carne in fiecare adancitura. Apasa putin cu degetul pe fiecare

  • Deasupra pune alta foaie de coca. Apasa bine cu sucitorul peste ele

  • Desprinde-le cu grija si pune-le la uscat 30 de minute

  • Pune la fiert 5 l de apa cu putina sare. Fierbe ravioli cam 5- 7 minute, pana ce devin fierti al dente.
  • Pentru sos incalzeste uleiul, caleste putin usturoiul (ai grija sa nu-l arzi), pune sosul de rosii si verdeturile si fierbe putin pana se leaga sosul.
  • Optional la servire se poate rade putin parmezan peste acesti ravioli cu sos de rosii

Etichete: , , , , , ,

22 ian. 2012

Duminica alaturi de prieteni: Legume cu pui in stil italian de la "Delicious Flavours"




Bine v-am regasit dragi prieteni. Azi vreau sa va prezint un blog destul de nou (pentru mine), care n-a implinit inca un anisor. L-am descoperit destul de recent si mi-a placut tare mult. "Delicious Flavours" se numeste si ne povesteste mai multe cea care il ingrijeste cu mare drag:

"In primul rand iti voi spune ca sunt din Arad, am 30 ani, sunt casatorita, sunt innebunita dupa dulciuri :P tongue si ador bucataria ungureasca si italiana.
De mica am fost pasionata de gatit datorita mamei mele, care mai tot timpul ma lua cu ea in bucatarie s-o ajut si sa invat sa fiu o buna gospodina :D big grin
Anul trecut am stat vreo 5 luni acasa si ma tot gandeam ca ar trebui sa fac ceva care sa-mi ocupe timpul liber, dar sa fie ceva ce sa fac cu drag, rabdare si pasiune. Cum imi placea sa incerc fel si fel de retete de pe diverse bloguri si site-uri, mi-am zis de ce sa nu am si eu propriul meu blog, unde sa pot impartasi experientele mele culinare....asa a luat nastere Delicious Flavours. Eram atata de fericita cand vedeam ca primesc comentarii :"> blushing
Mi-as dori ca in viitor sa-mi castig existenta din aceasta pasiune, dar pana atunci voi gati cu drag pentru familie si prieteni (inclusiv cei virtuali)."

Si acum, iata ce nebunie ne-a adus Angela pentru masa noastra de azi:




Legume cu pui in stil italian

Ingrediente:

-        1 bucata piept de pui
-        1 zucchini
-        5 cartofi
-        3-4 morcovi
-        1 felie telina
-        1 ceapa
-        50 gr unt/margarina
-        50 gr faina
-        200 ml lapte
-        100 gr cascaval ras
-        ulei masline
-        sare, piper, nucsoara

Curatam, spalam si feliem morcovii si telina si punem la fiert in apa cu sare. Zucchini il feliem si presaram pe fiecare felie putina sare pentru a se inmuia. 
Spalam pieptul de pui, il taiem bucatele mici, condimentam cu sare si piper si le calim in putin ulei de masline, pana se albesc.
Scoatem carnea, o punem deoparte si punem cartofii taiati rondele la rumenit in acelasi vas, mai adaugam putin ulei daca e nevoie. 


Intr-un alt vas topim untul, adaugam ceapa tocata marunt si lasam sa se caleasca putin. Apoi incorporam faina si adaugam treptat laptele, amestecand continuu. Lasam sa fiarba pana se ingroasa putin, adaugam cascavalul ras, condimentam cu sare, piper si nucsoara (optional). Daca doriti un sos mai subtire puteti sa mai adaugati lapte.


Ungem un vas termorezistent cu unt, asezam cartofii, pieptul de pui, feliile de zucchini (pe care le-am tamponat in prealabil cu un servetel, pentru a absorbi apa pe care au lasat-o), morcovii si telina. Deasupra turnam sosul si dam la cuptorul preincalzit aprox 1 ora.



Pofta buna!
Este ca v-am facut pofta? O mancarica usor de facut si foarte gustoasa. Ca de altfel tot ce face Angela. De aceea va invit sa mergeti urgent si sa-i vizitati blogul, "Delicious Flavours" .  Sa-i spuneti ca eu v-am trimis si sa-i trimiteti imbratisarile mele. 
Daca doriti sa deveniti parte a acestui proiect si sa petreceti o zi de duminica la mine pe blog, puteti sa-mi trimiteti un mail la cookingwithmysoul@gmail.com 


O Duminica calma si relaxanta va doresc.
Hugs & kisses

Etichete: , , , , , ,

18 ian. 2012

Tort de portocale si ciocolata (Orange and chocolate layer cake)







Ce avem noi aici? Un tort cu ciocolata si portocale,adica un tort de iarna. Dar nu e numai atat. Acesta e tortul pe care l-am facut pentru Dulce Romanie - Provocarea lunii ianuarie, gazduita de Adina- Mitinita.

Este un tort extrem de usor de facut, cu crema curd de portocale si ganache de ciocolata.

Ingrediente:
BLAT
  • 200 g unt
  • 5 oua
  • 250 g zahar
  • 300 g faina
  • 100 g ciocolata neagra 55%, topita si racita
  • 100 ml suc de portocale
CURD DE PORTOCALE
  • 200 ml zeama de portocale
  • 5galbenusuri
  • 1 lingurita gelatina
  • 200 g zahar
  • 100 g unt
  • coja rasa de la 2 portocale
GANACHE DE CIOCOLATA
  • 200 ml smantana
  • 200 g ciocolata 55%
SIROPUL
se amesteca
  • 200 ml suc de portocale
  • 200 ml vermouth fara aroma

Mod de preparare:
  • Cu o zi inainte se face curdul de portocale. Pentru asta amesteca 2 linguri de suc portocale cu gelatina si lasa deoparte. Intr-o craticioara amesteca restul de suc de portocale, galbenusurile, zaharul, si coaja de portocala. Adauga untul si, pe foc foarte mic, amesteca incontinuu pana ce crema se intareste (cam 6- 8 minute). Ia de pe foc, adauga gelatina si omogenizeaz-o bine. Pune crema la rece, ca sa se intareasca.
  • Pentru blat: Amesteca bine faina cu praful de copt. Amesteca cu mixerul zaharul si untul, pana devin ca o crema. Adauga ouale pe rand, amestecand putin dupa fiecare. Adauga ciocolata si amesteca. Pune 1/2 din faina, apoi sucul de portocale si restul de faina, amestecand putin dupa fiecare. Toarna coca intr-o tava rotunda de 26 cm, unsa cu unt. Coace cam 30 de minute la 180 C. Lasa blatul sa se raceasca putin in forma, apoi lasa-l sa se raceasca bine pe un gratar.
  • Taie blatul in doua. Stropeste fiecare blat cu sirop, apoi umple tortul cu curdul de portocale.
  • Pentru ganache: Incalzeste smantana pana aproape de fierbere. Pune inauntru ciocolata rupta in bucati. Amesteca pana se omogenizeaza. Lasa la racit, apoi orneaza tortul cu acest ganache.
  • Lasa tortul la frigider cateva ore inainte de a-l servi celor dragi.


Etichete: , , , , , , ,

16 ian. 2012

Provocarea secreta - Supa crema de ciuperci



Scroll down for English recipe




Mai tineti minte ce va spuneam duminica? Soarta a facut ca luna ianuarie sa ne lege , pe mine si pe Nicoleta de la "All day cooking" iremediabil.  Nu numai ca am avut-o invitata la masa, dar i-am si citit blogul din scoarta in scoarta.
Cum asta, ma intrebati voi? Pai luna asta m-am hotarat sa particip la Provocarea secreta - initiata de Ama, iar blogul pe care norocul mi l-a harazit sa-l aprofundez a fost chiar All day cooking. Ce ti-e si cu potrivirea asta astrala :)))

Dupa multe hotarari, nehotarari, iar hotarari, s.a.m.d. (pentru ca tare greu a fost sa aleg dintre bunatatile alea de pe blog) tot sortii au ales pentru mine. Saptamana trecuta m-am trezit ca sotul vine acasa cu o juma de chil de ciuperci frumusele si rotunjoare. Pe loc mi-am adus aminte de supa crema de ciuperci a Nicoletei. pe care am si facut-o :)


Ingrediente:
  • 1/2 kg ciuperci champignon, spalate putin si taiate in patru  (pastrati cateva netaiate pentru decor)
  • 1 kg cartofi, curatati de coaja si taiati cubulete mici
  • 10 cm praz, curatat
  • 1 ceapa
  • 4 catei de usturoi
  • smantana
  • sare, piper
  • crutoane
  • putin unt
Mod de preparare:
  • Intr-o oala pune la fiert ciupercile, cartofii, prazul si ceapa, pana ce au fiert. Dupa ce au fiert, apa de supa nu trebuie sa depaseasca cu mai mult de 4 cm nivelul legumelor, pentru ca supa iese prea subtire.
  • Pune cateii de usturoi si cu un blender paseaza bine supa pana ce devine fina. Potriveste de sare si piper. 
  • Pentru decor, taie ciupercile pastrate in feliute subtiri si soteaza-le in putin unt, pana ce se auresc.
  • Inainte de servire pune in fiecre castronel de supa o lingurita de smantana si amesteca bine. Deasupra pune cateva felii aurii de ciuperci. Serveste alaturi crutoane.
Este ca e minunata? Multumesc Nicoleta :)

Etichete: , , , , ,

15 ian. 2012

Duminica alaturi de prieteni : Placinta cu carne, ciuperci si Brie de la "All day cooking"



Scroll down for English recipe

Salutare, dragi prieteni si bine ne-am regasit in anul 2012 cu proiecul acesta de suflet "Duminica alaturi de prieteni". Sper ca toata lumea s-a intors de prin concedii, asa ca azi va invit sa cititi un blog tinerel si gustos. "All day cooking" apartine Nicoletei, care se ingrijeste cu mare drag de el. Eu l-am descoperit foarte recent si de atunci ne-am intersectat destul de des (o sa vedeti saptamana viitoare de ce). Soarta, mi-am zis eu. Si cum eu cred destul de mult in soarta, nu se putea sa nu vi-l prezint si voua. Dar, s-o lasam pe Nicoleta sa va spuna mai multe:


Ideea unui blog culinar mi-a venit cu ceva mai putin de un an in urma si cum in gluma spuneam, ii ofera sotului posibilitatea de a manca o doua oara ceva ce i-a placut. Oricat de ciudat ar suna, rareori repet cate o reteta, asa cum poate ati observat nu prea folosesc cantarul de bucatarie si prefer sa gatesc in functie de inspiratia de moment.

Sunt destul de putine persoane care stiu ca in spatele blogului meu este o sotie si mamica, medic si  cadru didactic, cu foarte putin timp liber la dispozitie, dar careia ii place sa gateasca si o face aproximativ zilnic pentru ca apreciem mancarea proaspata si varietatea meniurilor.

Ideea Brandusei de a petrece o Duminica alaturi de prieteni chiar si  in casuta virtuala mi-a placut foarte mult. Timpul de multe ori nu ne permite sa petrecem prea mult timp impreuna cu cei apropiati, dar sper ca prietenii Brandusei si ai mei, sa ne onoreze cu prezenta si sa savureze alaturi de noi o placinta cu carne.


Placinta cu carne de curcan, ciuperci si Brie



Crusta:
1 si 1/2 cana de faina alba bio
150 gr unt
2 linguri de faina
2 linguri de lapte
1 ou
5 gr praf de copt

Umplutura:
300 gr piept de curcan
1 lingur de unt
2 linguri de ulei
300 gr ciuperci brune
2 morcovi
1 ceapa
sare
piper alb
ierburi de Provance
100 gr branza Brie
2 linguri de faina

1 ou pentru uns crusta

Faina am amestecat-o cu praf de copt, apoi am adaugat untul taiat cubulete, lapte, smantana si oul si am framantat pana cand am obtinut o coca nelipicioasa, elastica. Aam lasat la rece coca pana cand am pregatit umplutura.

1 lingura de ulei si 1 lingura de unt le-am pus sa se incinga intr-o tigaie, apoi am adaugat carnea taiata cubulete si morcovii rondele. Am lasat carnea de curcan sa se rumeneasca timp de aproximativ 5 minute. Intr-o alta tigaie am incalzit restul de ulei, iar in momentul cand a fost bine incins am adaugat ciupercile taiate in sferturi si ceapa taiata destul de grosier. Ciupercile au lasat putina apa, iar in momentul cand a scazut aproape complet cantitatea de lichid am adaugat peste ciuperci carnea, morcovii si cele 2 linguri de faina si am amestecat astfel incat faina s-a distribuit omogen. Cand am luat de pe aragaz am adaugat putina sare, piper alb si ierburi de Provence.

Am impartit aluatul pentru crusta in 2 jumatati. Prima jumatate de coca am intins-o pe masa infainata si am asezat-o intr-o tava ceramica unsa cu putin ulei. Am acoperit fundul si peretii tavii cu acest alut si am taiat excesul de coca pentru a nu iesi din tava. Am pus umplutura peste coca si am presarat bucatele de branza Brie deasupra. Am acoperit umplutura cu cealalta foaie de aluat. Pentru ca mi-a ramas destul de multa coca am folosit restul pentru a decora placinta.

Placinta am copt-o in cuptor la 180 de grade Celsius pentru aproximativ 1 ora. Cu 15 minute inante de o scoate din cuptor am uns crusta cu ou batut.



Multumesc mult Brandusei pentru aceasta duminica frumoasa petrecuta printre prieteni si pentru caldura cu care a intampinat o nou-venita!

Cu mare placere,  Nicoleta. Iar voi, dragi prieteni, dati fuguta dupa noi retete. "All day cooking" va asteapta.

Daca doriti sa deveniti parte a acestui proiect si sa petreceti o zi de duminica la mine pe blog, puteti sa-mi trimiteti un mail la cookingwithmysoul@gmail.com 


O Duminica calma si relaxanta va doresc.
Hugs & kisses

Etichete: , , , ,

10 ian. 2012

Piept de rata sous vide, sos de ciocolata neagra si panna cotta cu hrean (Duck breast sous vide with dark chocolate sauce and horseradish panna cotta)





Pieptul de rata (care a fost crescuta in curtea finei mele la tara, pe langa Giurgiu) l-am pregatit printr-o metoda mai putin cunoscuta la noi - la temperatura foarte mica.  Prin pregatirea carnii la temperaturi foarte scazute timp indelungat, aceasta isi pastreza calitatile nutritive si e facuta in mod egal peste tot, carnea este foarte frageda si mult mai gustoasa decat cea pregatita la temperaturi inalte.

Sosul ales de mine pentru a completa carnea de rata e unul facut din vin rosu si ciocolata neagra, cu 80% cacao, care a adaugat un gust dulce- amarui. "Pata de culoare" a acestei retete este insa panna cotta putin iute si aromata cu hrean (pe care eu il ador). Consider ca ea este cea care te ridica la cer, pentru ca apoi sa te aduca inapoi cu picioarele pe pamant si cu nasul in farfurie :)

Dar, sa lasam vorbaria si sa trecem la fapte. Reteta este prezentata pentru doua persoane.



Pentru pieptul de rata
  • un piept de rata (bine)crescuta la tara
  • piper colorat si sare de mare 
  • 2 linguri ulei
  • folie de plastic
  1. Pregatirea pieptului de rata incepe prin marinarea lui 24 de ore la rece. De aceea reteta se intinde de-a lungul a doua zile.
  2. Mai intai se dezoseaza pieptul si se obtin doua bucati de carne. Acestea se degreseaza si se fasoneaza, taind putin din grasimea din laterale. Pastreaz -o ca sa faci din ea grasime de rata.
  3. Pielea se cresteaza putin, apoi carnea se presara cu piper colorat si sare de mare. Carnea se pune pe o farfurie, se acopera cu folie de plastic si se lasa la frigider 12- 24 de ore (peste noapte)





     4.  Incalzeste cuptorul la 90 C-100 C, nu mai mult. Infasoara fiecare bucata de carne in folie de plastic, avand grija sa scoti tot aerul.



     5. Pune pieptul de rata intr-o tavita si lasa-l la cuptor cam 3 ore (pentru carne bine facuta) sau 2 ore pentru carne facuta mediu.
     6.  Scoate carnea cu grija din folia de plastic (pentru ca are inauntru sucuri fierbinti) si usuca pieptul de rata cu servete.
     7.  Incalzeste 2 linguri cu ulei si prajeste usor carnea pe ambele parti, ca sa arate frumos. Lasa carnea sa se odihneasca invelita in folie de aluminiu 20 de minute, apoi tai-o felii. (nu spala tigaia, pentru ca o vei folosi la sosul de ciocolata)




Pentru panna cotta
  • 200 ml smantana 
  • 150 ml lapte
  • 1/2 lingurita agar agar (2,5 g)
  • 100 g hrean, curatat si ras fin

  1. Cu 15 minute inainte ca pieptul de rata sa fie gata, se pregateste panna cotta cu hrean. De data aceasta am folosit agar agar (care e o gelatina vegetala) si nu gelatina, pentru ca agar agar se intareste inca de cand panna cotta e calda, nu daca e pus la frigider. Fiind un platou cald, diferenta de temperatura intre carne si panna cotta nu e bine sa fie prea mare.
  2. Se pastreaza 1 lingurita de hrean, apoi laptele se amesteca cu restul de hrean si se incalzeste bine. Se lasa cateva minute, pentru ca hreanul sa infuzeze in lapte. Se strecoara. Laptele aromat astfel se amesteca cu agar agar si se fierbe la foc foarte mic 1-2 minute. Se ia de pe foc si se amesteca cu smantana si lingurita de hrean pastrata (ca sa-i dea textura si un gust putin mai iute)
  3. Panna cotta se pune imediat in forme, pentru ca se intareste foarte repede. Cand s-a intarit, ca sa se poata scoate, se trece lama unui cutit ascutit pe marginea formei.


Pentru sosul de vin si ciocolata
  • 1 lingura grasime de rata
  • 1 ceapa mica taiata foarte fin
  • 100 ml vin rosu Pinot Noir
  • 100 ml supa clara
  • 40 g ciocolata neagra, 80 % cacao
  • 1 lingura de unt
  • sare de mare, piper colorat


  1. Fa sosul dupa ce ai scos carnea din cuptor, cat o lasi sa se odihneasca.
  2. In uleiul din tigaie (folosita la pieptul de rata) prajeste la foc mic bucatile de grasime rezultate de la fasonare. Lasa-le pana ce devin aurii si toata grasimea s-a topit.(in acelasi fel facem noi jumarile de porc). Varsa grasimea astfel obtinuta intr-o cana si pastreaz-o.  O lingura de grasime pune-o la loc in tigaie.
  3. Soteaza ceapa in grasimea de rata, 3-4 minute la foc mediu.
  4. Adauga vinul rosu  si supa si fierbe la foc mic, acoperit, 2 minute. Toarna sosul intr-un blender si paseaza-l bine. Pune sosul la loc in tigaie si adauga ciocolata rupta in bucati. Adauga sare si piper dupa gust. Fierbe sosul la foc foarte mic 1-2 minute, pana ce devine onctuos.
  5. Adauga untul si serveste impreuna cu carnea.


Salata
  • 1/4 morcov
  • salata lollo rossa
  • germeni de lucerna
  • sare de mare
  • 1 lingura ulei de masline
  • 1 lingura otet balsamic
Pentru ca eu consider ca alaturi de carne merg intotdeauna de minune legumele,  am ales o garnitura simpla, foarte usor de pregatit.
  1. Morcovii se curata, se spala si se taie bastonase subtiri
  2. Salata se spala si se rupe bucati nu foarte mari.
  3. Se amesteca salata, morcovii si germenii de lucerna . Salata se condimenteaza cu sare, ulei si otet chiar inainte de a fi servita alaturi de carne.

Vinul pe care  il recomand alaturi de pieptul de rata este Pinot Noir (cel folosit si la sos).







LATER EDIT: aceasta reteta a fost gandita si pregatita pentru concursul organizat de Electrolux

Dupa cum sigur ati aflat, blogosfera culinara e in fierbere. Azi se fac inscrierile la concursul organizat de Electrolux. Premiul? Cateva zile in Milano si mai ales o cina la nonconformistul restaurant The Cube by Electrolux. M-am gandit sa particip si eu, poate poate am noroc. Pentru ocazia asta speciala am facut o reteta care arde mocnit de ceva vreme in mintea mea. Acum am hotarat sa o scot la suprafata. Mi s-a parut ca se potriveste de minune cu meniul de la restaurantul The Cube by Electrolux.

P.S.  daca va place, va rog mult sa ma votati, lasand un comentariu scurt. De asemenea va rog sa-mi dati un like pe Facebook. Ambele moduri de vot sunt contorizate. Multumesc.
Daca lasati comment, va rog sa-l si semnati, sa nu zica juriul ca ma comentez singura:P





Etichete: , , , , , ,

8 ian. 2012

Pandispan cu mascarpone, crema de ciocolata si zmeura - Pentru prietenii de pe Facebook (Angel food cake with chocolate- strawberry cream and mascarpone frosting - For my 700 Facebook fans)



Scroll down for English recipe





Am inceput sa scriu acest blog de mai bine de doi ani. Dar nu i-am facut pagina personala decat acum 6 luni. Ma gandeam ca n-are rost, aceasta nefiind o afacere, ci un hobby. Dar, nu mare mi-a fost uimirea sa constat ca in acest scurt timp am acumulat mai bine de 700 de prieteni. Am vrut sa le multumesc pentru ca au ales sa-mi urmareasca postarile. Si cum sa fac asta mai bine decat printr-un tort?

Prin urmare, acesta este cadoul meu virtual pentru toti cei care urmaresc pe facebook pagina "Cooking with my soul". Va imbratisez cu drag.





Ingrediente (pentru o tava de 26 cm)

BLAT
  • 7 oua, separate
  • 150 g faina, cernuta
  • 150 g zahar tos
  • 1 lingurita zeama de lamaie
SIROPUL
  • 100 g zahar
  • 100 ml apa
  • 100 ml suc de zmeura

CREMA
  • 400 g smantana grasa
  • 90 g ciocolata minim 55% cacao
  • 200 g zmeura (proaspata sau inghetata)
PENTRU ORNAT

  • 400 g mascarpone
  • 200 g zahar pudra
  • colorant roz
  • bombonele colorate


 Preparare:
  • Incalzeste cuptorul la 180 C. Pe fundul unei forme rotunde, detasabila, de 26 cm pune foaie de copt. Unge peretii formei cu putin unt.
  • Bate albusurile bine, pana ce devin tari. Adauga zaharul si lamaia si bate bine din nou pana ce zaharul s-a topit si albusul e tare si are o textura cremoasa. Mie mi-au trebuit cam 7 minute, la viteza turbo.
  • Adauga toate galbenusurile si cu mixerul pe pulse incorporeaza-le rapid. Nu amesteca prea mult.
  • Pune toata faina peste oua si, cu o spatula incorporeaz-o amestecand de jos in sus (nu circular), ca sa nu se piarda prea mult din volum.
  • Toarna compozitia in forma si niveleaz-o. Coace blatul 25 de minute, sau pana ce trece testul scobitorii.
  • Inchide caldura in cuptor si lasa blatul sa se raceasca in cuptorul lasat cu usa intredeschisa. (asta ca sa nu se lase blatul dupa racire)
  • Cand s-a mai racorit, scoata blatul pe un gratar, indeparteaza folia de copt si lasa-l sa se raceasca bine. Cand s-a racit complet, taie-l in doua si insiropeaza-l.
  • Pentru sirop: fierbe pe foc mic apa si zaharul pana ce acesta se topeste (cam 2 minute). Lasa la racit. Amesteca inauntru sucul de zmeura
  • Intre cele doua blaturi se pune crema. Incalzeste smantana la foc mic, fara sa o fierbi. Pune in ea ciocolata, las-o 2 minute. apoi incorporeaz-o bine. Mixeaza crema cateva minute, ca sa fie mai pufoasa. Adauga zmeura si amesteca usor. Lasa la racit. 
  • Crema cu mascarpne pentru ornat se face foarte simplu: amesteca putin mascarpone cu zaharul pudra, pana ce acesta se topeste. Adauga un varf de colorant roz si incorporeaza bine.
  • Pune unul din blaturile insiropate pe un platou, pe el intinde crema si acoper-o cu celalalt blat.
  • Orneaza marginile tortului cu 1/3 din crema. Pe restul foloseste-o sa faci flori pe tort (pentru asta se foloseste varful 1M). Se presara bomboane. Sau ornezi dupa cum iti place. :)




English version 


My blog is more than 2 years old now. But I thought to make it's fan page only 6 months ago. My idea was that a fan page is for business, not for hobby. But I was so wrong! Yesterday I had a great surprise to see that in this short time the page have accumulated more than 700 friends. I wanted to thank you for having chosen to follow my posts. And how to do this better than with a cake?Therefore, this is my virtual gift to all who follow the facebook page "Cooking With My Soul."  Hugs and kisses.

Ingredients (for a 26 cm circular tray)
LAYERS

    7 eggs, separated
    150 g flour, sifted
    150 g granulated sugar
    1 teaspoon lemon juice

SYRUP

    100 g sugar
    100 ml water
    100 ml raspberry juice

CREAM

    400 g  heavy cream
    90 g chocolate 55% cocoa
    200 g raspberries (fresh or frozen)

To garnish

    400 g mascarpone
    200 g powdered sugar
    pink food color
    colored sprinkles


 Preparation:

    Preheat the oven to 180 C. Line with paper the bottom of a 26 cm round tray. Butter the walls of the tray.
    Beat egg whites well. Add sugar and lemon juice and beat well again until sugar is melted and hard peaks are formed. It took me about 7 minutes at turbo speed.
    Add all the egg yolks and pulse mixer to  incorporate them quickly. Do not mix too much.
    Put all the flour over eggs and with a spatula stir in a up- down motion (not circular), not to lose too much volume.
    Pour the composition in the tray and level it. Bake about 25 minutes.
    Turn off  the oven and leave the cake to cool inside, with the oven door slightly open.
    When it's cooler, put the cake on a metallic rack, remove the paper and let it cool well. When completely cool, cut it in two layers.
    For syrup: Boil water and sugar over low heat until the sugar melts (about 2 minutes). Allow to cool. Mix in the raspberry juice.
    For cream: Heat the heavy cream over low heat without boiling it. Add chocolate, leave it 2 minutes. then incorporate it well. Mix the cream a few minutes, to be more fluffy. Add berries and mix gently. Allow to cool.
    To make mascarpone cream for frosting is very simple: Mix the mascarpone with powdered sugar until it melts. Add a pinch of pink color and incorporate well.
    Put one of the layers on a plate and brush it with 1/2 of the syrup. Spread the cream over it and cover it with the second layer brushed with the rest of the syrup.
    Decorate the edges of cake with 1 / 3 of mascarpone cream. Use the rest to make flowers on the cake (I used the 1M tip). Sprinkle colored candies.

Etichete: , , , , ,

7 ian. 2012

Dovleac si cartof picant, la cuptor (Roasted spicy pumpkin and potatoes)



Scroll down for English recipe



 Combinatia de dovleac si picanterii am descoperit-o de curand. Pana acum credeam ca dovleacul e bun doar in deserturi. Ce mult greseam! Dulceata dovleacului glazurat la cuptor amestecata cu ierburile de Provence m-a cucerit pentru totdeauna. Va invit s-o incercati.

Ingrediente pentru 4 persoane:
  • 6-8 cartofi, curatati de coja si taiati pe lung
  • 400 g dovleac, curatat de coaja si taiat felii nu foarte groase
  • 4 linguri ulei de masline
  • 1 lingurita de sare
  • 2 lingurite herbes de Provence
  • 1/2 lingurita piper praf

Mod de preparare:
  • Incalzeste cuptorul la 200 C (tare)
  • Se pun feliile de dovleac si cartof intr-o tava mare, presara-le cu sare, piper, herbes de Provence si ulei. Cu mainile freaca bine toate feliile de legume, ca sa fie acoperite bine de toate condimentele.

  •  Pune tava in cuptor prntru 20 de minute, sau pana ce legumele sunt facute si aurii

  • Dovleacul si cartoful picant se pot folosi ca o garnitura la friptura, dar mie imi plac fara alta adaugire. 

Etichete: , , , , ,

5 ian. 2012

Prajitura din foi umplute cu frisca






Aceasta prajitura e facuta din foi cu miere, coapte pe fundul tavii. Pana aici nimic special. In general aceste foi sunt umplute fie cu crema de lamaie, fie cu crema cu gris. Reteta ce v-o prezint astazi are o crema mult mai fina si mult mai usor de facut. Am mancat-o prima oara acum vreo 20 de ani (facuta de soacra mea) si de atunci fac prajiturica asta ori de cate ori imi doresc un dulce special si rapid.
Iti multumesc, Mari pentru reteta :)

Ingrediente pentru 4 foi facute pe fundul unei tavi de aproximativ 30 cm x 45 cm:
  • 2 oua
  • 150 g zahar
  • 2 linguri miere
  • 13 linguri ulei
  • 5 linguri lapte
  • 1 lingurita bicarbonat
  • coaja de lamaie
  • 700- 800 g faina
    Pentru crema:
    • 700 ml frisca
    • 300 g nuci (sau alune de padure) taiate marunt , nu tocate
    • 200 g stafide

    Mod de pregatire:
    •  Incalzeste cuptorul la 180 C
    • Primele 5 ingrediente se pun intr-o craticioara si se fierb la baia de aburi 5 minute. 
    • Se ia craticioara de pe foc si se pun bicarbonatul si coaja de la lamaie. Amesteca bine.Se adauga faina si, asa calda, se incorporeaza bine.  Coca rezultata trebuie sa fie moale, dar sa se poata intinde.
    • Imparte coca in 4 parti. Trei parti pastreaza-le la cald. Pe cea de-a patra intinde-o in foaie subtire, de dimensiunile tavii.
    • Unge fundul tavii cu unt si presara-l cu faina. Pune foaia pe fundul tavii si coace-o 3-4 minute, sau pana se aureste putin.
    • Cu grija pune foaia coapta pe un gratar si intinde-o pe cea de a doua pe fundul tavii. Coace-o si pe aceasta. In acelasi mod coace si celelalte foi. Lasa foile la racit.
    • Pe un platou pune o foaie si intinde pe ea 1/3 din frisca. Presara 1/3 din nuci si stafide. Deasupra pune a doua foaie. Peste ea intinde 1/3 frisca si presara 1/3 de nuci si stafide. Deasupra pune a treia foaie, restul de frisca, nuci si stafide. Acopera cu ultima foaie.
    • Deasupra prajiturii pune o tava si o greutate. Lasa asa pana a doua zi, cand o poti taia. Se serveste presarata cu zahar pudra.






    Etichete: , , ,