<data:blog.pageTitle/>

This Page

has moved to a new address:

http://www.retetedesuflet.ro

Sorry for the inconvenience…

Redirection provided by Blogger to WordPress Migration Service
Cooking with my soul: Participantii la Concursul de gatit pentru prieteni Organizat de Humanitas

Cooking with my soul

19 mar. 2013

Participantii la Concursul de gatit pentru prieteni Organizat de Humanitas




De mult n-am mai avut pe blog asa un concurs fain. De fapt, daca stau sa ma gandesc bine, asta-i cel mai fain! Asa de frumos au pregatit fetele, si asa povesti frumoase ne-au spus, incat am inceput sa intrezaresc putin din sufletul lor cald si luminos. De fapt ele au pus aici pe tava/farfurie/platou nu numai fursecuri sau crema de branza, ci si o felie din viata lor, amintiri ale meselor imbelsugate cu prietenii. Va multumesc cu tot sufletul meu, dragele mele, pentru ca ati participat si mi-ati inseninat ziua cu povestile voastre. Kisses.
Va astept joi la ora 19:00 la Libraria Humanitas Kretzulescu din Bucuresti,  ca sa ne cunoastem si sa vedem cine vor fi fericitii castigatori.

 Urmatorii sunt participantii la concurs, in ordine primirii povestilor



1. Sidonia Toncean (In bucatarie la Sidy)



Fursecuri ( zambarete) pentru ceai


Acum multi ani, dupa ce m-am maritat, am organizat prima mea masa mare in familie.Urmau Pastele, asa ca m-am apucat de munca.

Noi romanii suntem oameni foarte religiosi, de aceea masa de Paste este extrem de importanta.Este un prilej nemaipomenit pentru romani sa sarbatoreasca Pastele in familie, alaturi de cei dragi si prieteni.

Carnea de miel il reprezinta pe Iisus si sacrificiul Lui, oul reprezinta mormantul Lui, cozonacul este trupul lui Iisus, iar vinul rosu, care acompaniaza orice masa de sarbatori, simbolizeaza sangele Lui. 
Dupa ce se vine de la biserica, se aseaza masa si toata familia se strange pentru a ciocni oua rosii si a gusta din sunca de porc afumata care acum se taie prima data. Alaturi gasiti cas proaspat, ridichi si ceapa verde.
Ciorba se face cu morcovi, verdeata, ceapa uscata si desigur, oasele de miel. Cand ciorba este aproape gata se adauga frunze de macris, un ou batut si frunze proaspete de tarhon. Ciorba este adeseori servita cu smantana, ceea ce o face si mai delicioasa.
In timp ce se face ciorba se  pregateste cel de-al doilea fel, mielul umplut si friptura care este introdusa in cuptor si trebuie sa stea acolo cel putin o ora, chiar mai mult daca mielul este mare. 
Cozonacul face si el parte din masa traditionala de Paste. Acesta este de obicei facut cu rahat, nuci si stafide sau este umplut cu mac.Si mai trebuie obligatoriu o prajitura sau un tort cu fructe.Iar seara dupa atata mancare la pranz, doar un ceai fierbinte cu niste fursecuri ar mai merge, zau !!!
Multe ar fi de povestit despre prima mea masa dar daca as spune mai multe....am uita de reteta.
Asa ca ...ar trebui sa vedem:

Ingredientele :

100 g zahar brun
80 g unt moale
2 oua
170 g faina
1 pliculet praf de copt
sare
un varf cutit scortisoara
un varf cutit nucsoara
fulgi de migdale

Mod de preparare :

Cernem faina si o amestecam cu praful de copt.
Untul moale ce a stat la temperatura camerei, il amestecam cu zaharul brun( eu am avut zahar tos) pina cand se face spuma.
Ouale le batem bine si le turnam peste untul amestecat cu zaharul.Adaugam sarea, scortisoara si nucsoara razuita si amestecam bine cu o spatula sa se omogenizeze.
Intr-o tava mare de cuptor( pentru ca eu am facut cantitatea dubla de infrediente) tapetata cu hartie de copt, punem cu ajutorul a doua lingurite din aluat, lasand spatiu intre ele pentru ca vor creste mult.
Pe fiecare fursec am presarat intr-un capat, fulgi de migdale. Am vrut sa fie parul fiecarui fursec zambaret...
In cuptorul dinainte incalzit la 200 de grade C, introducem tava cu fursecurile , pentru aproximativ 10 minute , cand fursecurile incep sa se rumeneasca pe margini.
Le-am lasat sa se raceasca putin apoi le-am ornat si am incercat sa le fac cat de cat zambarete.
Fursecurile aceste bune de tot se pot servi imediat ce le-am scos din cuptor, dar se pot servi si reci, alaturi de o cana cu ceai sau lapte.
Pofta mare sa aveti !



2. Monica Lazar (Eat, love and be happy!)


Fursecuri pentru ceai 
cu cremă de mascarpone & dulceață de smochine


“Doar niște fursecuri?”. Cine iubește mâncarea nu va gândi niciodată un lucru precum
acesta. Dacă iubești mâncarea, nu vei simți niciodată că un anumit fel este mult prea simplu
sau mult prea banal, caci vei ști că orice ingredient, oricât de mărunt, are potențial infinit de a
deveni ceva savuros, ceva cu capacități vii de a-ți bucura un anume moment, ție și oamenilor
dragi.

Așa am învățat de la mama, o femeie ce ne cheamă întotdeauna la masă în acest fel:
“Am pregătit ceva ce nu ați mai mâncat niciodată! Atât este de bună mâncarea asta!” Și așa
începe fiecare masă în familie, mai restrânsă sau mai bogată în prezența oamenilor dragi
nouă.

Am crescut învățând să iubesc mâncarea pentru ritualul intim și plin de semnificații
pe care îl aduce la fiecare masă, căci masa în familie, în special în zi de duminică, era și este
ceva cu o anumită însemnătate. Iar cele mai frumoase mese de duminică sunt cele de la
bunica de acasă, unde, când ne strângem cu toții, familie și prieteni, prânzul se întinde până
târziu în orele după-mesei, cu cafea și prăjituri de casă și mai ales cu povești ce se încep,
parcă, una pe alta, într-un refuz puternic de a ne lăsa să modificăm cadrul cald și plăcut.

Mama m-a învățat să-mi laud întotdeauna mâncarea, mai ales cea pregătită pentru
oaspeți, chiar și dacă mă aud doar eu, acolo, în bucătărie,. Căci cum altfel vor simți ei că le
ofer ceva făcut cu drag? Când scriu asta, îmi amintesc de rețeta tortului de portocale
descoperită de mama cu mulți ani în urmă și pregătită în Ajunul fiecârui Crăciun. Dar nu
rețeta este vedeta amintirii mele, cu toate că gustul acelui tort nu permite minimalizări, ci
mult mai pregnant decât rețeta îmi vin în minte momentele în care tortul era cel mai așteptat
fel de la masa de sărbătoare, de noi, ai casei și de prietenii cu care ne petreceam acea seară
frumoasă. Cu toții știam că mama va pregăti tortul de portocale iar momentul aducerii lui pe
masă era defapt o exclamație în cor a poftei și a nerăbdării noastre de a-l gusta. Ori de câte
ori îmi amintesc de acest tort minunat, nu pot să nu mă gândesc la oamenii dragi nouă,
oameni care iubesc rețeta aceasta la fel de mult și, mai mult decât atât, iubesc ceea ce
reprezintă servirea acestui desert și anume un moment împreună.

Mă amuz în sinea mea când îmi amintesc că a fost o vreme bună când, prietenii care
nu ne puteau fi alături în seara de Ajun din cauza distanței sau poate din alte cauze,
pregăteau acest tort și îl serveau cu cei dragi lor. Nu găsesc amintire mai frumoasă decât aceasta atunci când mă gândesc la mâncare, dragostea față de mâncare și felul în care ne
leagă ea de oamenii din jurul nostru.

Am crescut învățând să iubesc mâncarea. Am crescut învățând să iubesc chiar și un
simplu fursec, pentru simplitatea lui, pentru bucuria pe care acea îmbucătură fragedă mi-o
oferă, dar cel mai mult pentru zâmbetul de pe chipul celor dragi cu care îl împart.
Un fursec nu e doar un fursec! E o bucățică dulce ce ascunde în fiecare frimitură un
infinit prilej de a dărui sau de a împărți un moment frumos cu cineva drag!




3. Andreea Nitu (Taste Bazaar)



Pentru mine nu e nimic mai placut decat sa gatesc pentru cei dragi. Mesele alaturi de prieteni sunt o ocazie perfecta de a ne aduna si a sta la povesti dupa mult timp in care nu ne-am vazut.
De obicei, cu o saptamana inainte de eveniment, nu am liniste. Caut retete noi si deosebite, ma gandesc la cum va arata masa si ce bauturi se potrivesc cel mai bine.
De multe ori aleg feluri de mancare pe care nu le-am mai incercat asa ca trebuie sa imi fac timp sa le si testez inainte.
Ziua cinei este intotdeauna mai scurta decat imi imaginam si de multe ori prietenii ma gasesc inca in bucatarie. Totul trebuie sa fie perfect, pregatit exact inainte de servire, ca sa nu se raceasca sau sa-si modifice aspectul proaspat.
Cina de care imi amintesc cu mare placere a fost alaturi de doi noi prieteni, cu care convenisem sa facem un fel de "cina prin rotatie" in care sa gateasca fiecare.
Eu am ales sa fiu prima si am avut mari emotii. Am vrut sa pregatesc o cina usoara dar deosebita, asa ca am ales sa fac un aperitiv cu rulouri din dovlecei cu ricotta si seminte de pin si rulouri din ardei copti cu branza de capra si rucola.
Pentru felul principal si desert m-am inspirat de la Gordon Ramsay si am pregatit un somon intreg la cuptor cu ierburi si sos olandez cu garnitura de pastai verzi cu nuci si un sufleu de zmeura cu pricomigdale.
Sufleul mi-a dat ceva batai de cap si desi l-am testat cu o zi inainte, am vrut sa fiu prevazatoare, asa ca am mai pregatit pentru desert si o tarta cu mere si dulce de leche facut din lapte proaspat.
Pana la urma, sufleul copt chiar dupa felul principal, n-a crescut asa cum imi doream, insa a fost apreciat si mancat pana la ultima lingurita. Cu toate astea, am servit si tarta cu mere care a avut mare succes.
Masa am aranjat-o destul de simplu, am avut grija fiecare invitat sa aiba toate tacamurile si paharele de care ar putea avea nevoie. Am servit limonada proaspata indulcita cu sirop de soc sau sirop de brad si vin roze. In mijlocul mesei mici am facut loc unui element obligatoriu - o vaza cu flori, mai exact, cateva fire de floarea soarelui.
A fost o cina tare placuta, ne-am simtit foarte bine si evident ca mancarea a fost una din principalele teme de discutie. Cu toata munca de dinainte si de dupa o astfel de masa, nu as renunta niciodata la cinele alaturi de prieteni.



4. Cristina (Life and coffee beans)




La masa cu prietenii

Nu am o istorie prea lunga in postura de bucatar amator si blogger culinar. Am inceput sa gatesc serios in anul 2008 cand m-am casatorit.
Pana atunci bucataria era taramul misterios si plin de surprize al mamei. Nu mi-a placut sa stau si sa observ ce face si nici sa-i ascult sfaturile pentru ca mereu am considerat ca nu ma reprezinta stilul acela de a gati. Dupa ce m-am mutat impreuna cu sotul meu a urmat o perioada in care descopeream zilnic lucruri noi. Am facut multe incercari, unele reusite, altele adevarate dezastre. De fiecare data mi-au fost alaturi prieteni care m-au inteles si familia care m-a sustinut.
Prima masa organizata pentru prieteni a fost intr-o zi superba de iulie. I-am avut ca invitati pe cei mai buni prieteni din copilarie ai sotului meu. Nu se vazusera de foarte mult timp si se ivise ocazia pe neasteptate asa ca nu am stat pe ganduri si m-am apucat sa pregatesc un desert si o placinta cu legume.
Am aranjat masa in culori pastel si am pregatit cel mai frumos set pentru desert pe care-l aveam, de altfel singurul.
Nu am putut niciodata sa respect o reteta 100%, asa ca placinta mea  cu legume a devenit cu legume si branza proaspata  de capra. Pentru desert am ales un cheesecake cu zmeura si biscuiti digestivi. Am avut o mare problema cu gasirea ingredientelor deoarece locuind intr-un oras de provincie furnizorii aduc o gama foarte limitata de produse. Asa ca cheesecake-ul meu cu zmeura a fost facut in final cu urda proaspata de la Sibiu, biscuiti digestivi si zmeura micuta de gradina.
Dupa ce am terminat de pregatit totul si am vazut ce am reusit sa fac, mi-au dat lacrimile. Am avut un sentiment de neputinta, deznadejede si dezamagire cum nu mai avusesem niciodata. Era prima data in viata mea cand nu reuseam sa fiu perfecta. Retetele dupa care gatisem erau ilustrate cu imagini minunate, luminoase, cu ingrediente ce aratau perfect. Ale mele nu erau nici pe departe asa... Am fost mahnita si trista dar nu am lasat sa se vada si mi-am primit musafirii asa cum se cuvenea. A fost o seara frumoasa  alaturi de oameni frumosi, cu povesti de viata impresionante, cu multa voie buna.
Timpul a trecut iar mesele de acest fel alaturi de acei prieteni au loc destul de des. Anul trecut unul dintre ei si-a adus aminte de prima masa pe care am pregatit-o pentru ei. Speram sa o fi uitat sau sa fi reusit sa estompez acele amintiri cu ajutorul altor mese mai elaborate, unele chiar spectaculoase. Nu mica mi-a fost mirarea cand mi-a spus ca atunci a gustat cel mai bun cheesecake din viata lui si ca asteapta de fiecare data cu mult drag mesele organizate la noi. Am inteles ca e important pe cine ai in jurul mesei si ca de cele mai multe ori prietenii tin minte lucrurile frumoase si bune si nu amanuntele. 






5. Anca Bunea (My classic cuisine)



Masa cu prietenii

"Bucuria omului e omul. Intre ei se infiripa prietenia, care umple cel mai intins desert al sufleului nostru. A iubi si a fi iubit, iata taina fericirii!" (Bossuet)
Am prieteni vechi, din copilarie si am prieteni noi, atat in viata reala cat si cea virtuala. Am prieteni de a caror prietenie m-am bucurat mai mult sau mai putin. Am prieteni buni pe care ii vad des si prieteni dragi pe care ii vad prea rar. Am prieteni cu care am creat legaturi pe viata si prieteni cu care nu am mai vorbit deloc, care m-au uitat. Am prieteni care ma suna de ziua mea si prieteni care imi trimit mesaje. Fiecare prieten inseamna o poveste, in majoritatea cazurilor, una fericita.
Sunt toti insa prietenii mei, cei care imi amintesc in permanenta ca sunt bogata, speciala si care, in timp, au contribuit in mare masura la devenirea mea si carora nu ezit sa le multumesc. Viata fara ei ar fi trista si lipsita de culoare.
In esenta, prietenie inseamna a oferi, fara a cere ceva in schimb.


 Masa cu prietenii, fie ca este vorba despre pranz sau cina, aduce pentru mine, invariabil, o stare de bucurie, veselie si emotie. Emotie pentru ca imi sunt extrem de dragi. O emotie constructiva care se transforma de fiecare data intr-o noua provocare pentru mine si se materializeaza in pregatirea unor retete speciale, indiferent de locul unde se desfasoara intalnirea, la mine sau la ei. O sarbatoare in toata regula, asezonata de cele mai multe ori cu preparate la gratar, limonada proaspata si deserturi fine pregatite cu drag.

Intalnirile noastre sunt de fiecare data pline de entuziasm si am grija sa le arat aprecierea mea, chiar si printr-un desert pe care il prefera, un gest simbolic minor comparativ cu ceea ce imi ofera ei prin prietenia lor care inseamna atat de mult pentru mine.

Astfel cladim amintirile noastre, acele sertarase pline cu momente ce ne vor pansa sufletele la batranete.



6. Simona Criste



"Am făcut biscuiţii ăştia cu gândul la anul minunat pe care l-am petrecut în Cehia într-un proiect de voluntariat. Serile în care găteam ceva tradiţional sau pur şi simplu „ceva dulce” şi ne adunam la o poveste erau cele mai frumoase. Faptul că am trăit în aceeaşi casă cu oameni din Brazilia, Ucraina, Franţa şi Germania, mi-a deschis apetitul pentru bucătăria internaţională şi mai ales pentru tot felul de experimente. Am făcut biscuţii cu dor de Cehia şi de oamenii dragi pe care i-am lăsat în urmă, dar şi cu speranţa că ne vom strânge din nou în jurul aceleaşi mese cândva.  Am învătat de la Daniel, voluntarul din Brazilia, să gătesc clătite cu pui si oregano. A devenit rapid una din reţetele mele preferate, mai ales că era dispus să-mi dea el toate ingredientele numai să-i pregătesc clătitele deoarece el nu se pricepea deloc. Of...mă iau cu amintirile şi uit de fursecuri. Le-am adaptat puţin pentru că nu-mi prea place nucşoara..în schimb aş pune tone de scorţişoară în aluat. Am pus iniţial cam multă făină (deh..cana mea era mai mareJ), aşa că am mai adăugat puţin lapte ca să fac aluatul mai moale. Ce să mai, m-am tot jucat şi am tot gustat până am simţit că are consistenţa potrivită şi gustul de scorţişoară suficient de intens pentru mine. Le-am făcut mai zdravene ca să le pot inmuia în ceai (ştiu, not very British of me). Pe când m-am apucat decorul pentru poză mi-am dat seama că îmi e dor şi de serile în care găteam ceva dulce pentru copiii cu care lucram aşa că am aranjat totul un pic mai vesel şi mai colorat aşa cum le-ar plăcea lor. Dobrou chut! Adică poftă bunăJ. "





7. Daiana Boc (Simplu si bun)
 


Dragilor la minunata sugestie a Brandusei si Andreei , care au fost atat de dragute incat ne-au invitat sa participam la lansarea in Romania a Cartii de bucate , ospitalitate si povesti minunate , scrisa de Margaret Yardley Potter , inspirata fiind de minunatele retete ale strabunicii sale Elisabeth Gilbert , o carte pe care speram sa va ispitam sa o cumparati , avand in vedere ca are atat de multe retete , care sunt pe cat de fermecatoare , pe atat de pline de culoarea anilor '20 , fiecare dintre ele fiind insotita de propria ei povestioara , care adauga un plus de savoare cartii.

Ideea de a lansa cartea impreuna cu ilustrarea pe viu a unora dintre retetele continute in aceasta carte este una extraordinara , asa ca am facut tot posibilul sa punem in practica aceasta idee , desi s-a dovedit a fi un pic mai dificil decat ne asteptam , dintr-un motiv cel putin neplanificat , reteta minunata de pasta de branza al carui ingredient principal nu a fost de gasit in Timisoara n-a fost chip sa o realizam , asa ca avem placerea sa va delectam numai cu aceste minunate prajiturele rapide , pe care le puteti servi la ceai sau cafea sau de cate ori veti gasi voi alte motive de a le savura, pe parcursul zilei.

Nu stiu altii cum sunt , dar noua ni se intampla destul de frecvent sa avem prieteni in vizita , mai mult sau mai putin anuntati, dat fiind ca programul nostru este oricum unul destul de incarcat , in final nici nu mai conteaza ca vizita nu a fost programata, pentru ca oricum nu am fi avut timpul necesar sa pregatim cate ceva in avans.

Asa ca , in frigiderul din dotare (care a crescut considerabil in volum de cand avem pasiuni painoase si tortoase) se gasesc in orice moment al saptamanii cateva ingrediente care ne ajuta sa pregatim in cateva minute , ceva de pus pe masa , simplu si bun (dar asta stiti voi deja) si sa incropim un meniu rapid , idee pe care v-o recomand si voua cu cea mai mare caldura.

Sa vedem , ce facem de obicei?

Pentru aperitiv merge intotdeauna la fix un platou rece cu diferite branzeturi , nuci , speck sau crudo , rosii uscate , un minunat ulei de masline si nelipsita paine cu maia , care astampara putin foamea pana cand scot din frigider vreo 2-3 bile de aluat pentru pizza (tot productie proprie si tot cu maia) pe care punem din abundenta ori sos de rosii cu mozzarela , ori ulei de masline , rucola si speck si uite asa in 12 minute avem un fel principal care nu este numai cald , dar atat de bun incat nu stiu pe cineva care poate sa-i reziste.

Am uitat ceva?
Cu siguranta, ceva dulce nu-i asa?
Daca nu avem cumva un tort ciocolatos in frigider , cu sigurata avem ingredientele pentru reteta urmatoare , pe care nu exagerez daca va spun ca o puteti face in 15 de minute de la cap la coada , cu un efort minim si cu rezultate mai mult decat surprinzatoare .

Deci , sa incepem cu reteta originala la care singura modificare pe care va sfatuiesc sa o faceti este sa mariti cantitatea de vreo 4 ori , nu de alta dar sa nu plangeti in fata platoului gol din cauza vitezei cu care vor disparea prajiturelele de pe masa , in aceasta varianta veti obtine doar vreo 8-14 bucati...
  • 2 lg zahar brut
  • 2 lg unt gras , moale 
  • 1 ou bine batut
  • 1/2 cana faina bio Terra Natura
  • 1 vf. de cutit de sare de Himalaya
  • 1 vf. de cutit de scortisoara
  • 2 vf. de cutit de nucsoara
  • 1 lingurita de seminte de chimion (optional in reteta , dar obligatoriu din punctul meu de vedere)

Se freaca untul cu zaharul si se bate oul tare, dupa care se adauga in faina toate ingredientele prafoase.
In final se amesteca toate ingredientele , viguros, si cu ajutorul a doua lingurite se formeaza prajiturelele si se pun in tava tapetata cu silicon special pentru patiserie, la distanta una de alta , in varful fiecareia potrivind cate o jumatete de fistic si cateva cristale de zahar brun.

Se dau la cuptorul preincalzit la 200 °C timp de 8 minute, dupa care se mananca cat ai clipi din ochi, cred ca totusi muuult mai repede decat se fac!

In speranta ca v-am facut pofta va invitam joi 21. 03 la lansarea cartii in librariile Humanitas, lansare la  care speram sa participam si noi prin intermediul imaginilor de mai sus!



 8. Lavinia Cristea (Cakes'n buttons)



« Pentru torturi şi nugale fusese chemat anume un cofetar din Yvetot. Cum el lucra pentru prima oară prin locurile acelea, făcuse totul cu multă îngrijire, şi la sfârşitul mesei aduse chiar el un tort grandios, care stârni strigăte de admiraţie ». Ei, cam asa incepe povestea mea. Un pasaj din Madame Bovary a contruit in mintea mea imaginea unei mese perfecte. Un meniu simplu, caruia i-am dat un aer usor dandy, aduna in jurul  mesei  mele, in fiecare duminica, negresit la ora 5 dupa-amiaza, prieteni si deopotriva cunoscuti. Constat cu placere ca, desi ma cunosc foarte bine si, cred eu,  nu-i mai pot uimi cu nimic, prietenii mei nu si-au pierdut interesul pentru five o’clock’ul meu. Unii vin din curiozitate – Hai sa vedem ce-ai mai facut de data asta ! – altii din amuzament  - se distreaza teribil vazandu-mi intreg arsenalul de farfurii cu margini aurite (unele din timpuri memorabile) etalate pe masa la distante egale, parca de mana unei madame simandicoase, atenta la detalii. Mai exista si o a treia categorie, acei dragi prieteni care stau cateva minute in fata mesei inainte de a se aseza, sa contemple imaginea de ansamblu. Ei , aceia sunt cei mai norocosi, pentru ca stiu ca nu vor rata niciun detaliu : )). Imi place sa complic lucrurile, recunosc ! Si toate acestea ca sa-mi fac prietenii fericiti. Ei stiu ca doar la mine pot deveni pentru cateva ore cavaleri, printese, filozofi, pictori, personaje din cartile preferate sau, de ce nu, pot redeveni copii, intr-o calatorie gastronomica initiata de mine si continuata de ei. In fiecare duminica ei gusta pe rand specialitati alsaciene, ratatouille-ul provensal, ajung de multe ori in Bourgogne, de fiecare data cand imi cer sa guste, iar si iar, coq au vin, iar mai apoi trec la tarte, prajituri si cate alte delicaterii. Nu va imaginati ca sunt de fiecare data pretentiosi :D Avem momentele noastre, cand furculitele de argint din tacamul vechi al bunicii (va imaginati asa ceva ?! : ))) sunt inlocuite de degetele curioase. Depinde de stare. Putem fi oricine, iar eu le pot gati orice-si doresc ei. Sunt fericita ca le pot crea povestea si ca ei…ei bine, ei o savuroasa cu cea mai mare pofta !





9. Gabi Ralea (Bucatareli la borcan)



Fursecuri, gem si un pretext de carte pentru inima, minte și stomac

Găsiți această rețetă de fursecuri rapide pentru ceai în cartea lui Margareth Yardley Potter
”Carte de bucate, ospitalitate și povești minunate”
”Mami, mi-ai promis că facem fursecuri! Dar să mă aștepți la gătit, da?”. Așa este, am promis, cam împinsă de la spate, dar promisiunea este promisiune. Își pune șorțul de bucătărie roșu cu ren alb - un șorț muult mai mare decât el - și își caută o lingură din lemn ”de companie”, ca semn că este bucătar. ”Acum... ce facem? Ne trebuie nuci!” și fuge să aducă din coș câteva nuci rătăcite din nucul mare din curte. ”Mami, dar hai să punem și migdale, vrei?”. ”Și câteva alune... Le cureți tu?”. ”Daaa...” Și întinde spre mine, un minut mai târziu, două mâini micuțe în care se adună patru nuci, trei alune și câteva migdale.
Două linguri de zahăr brun, două linguri de unt moale, un ou bătut bine, o jumătate de cană de făină cernută, un vârf de cuțit de sare, tot atâta scorțișoară, de două ori mai multă nucșoară, semințe de cardamom - vreo 10-12, alune, nuci și migdale pisate. Și o tavă tapetată cu hârtie de copt și un cuptor încins la 200 de grade Celsius. 
Mare bucurie că îl las să spargă el oul și să îl amestece cu unul și zahărul brun frecate spumă. Cântă în limba lui Doig și a lui Milidge cuvinte pe care eu nu am reușit vreodată să le rețin.
Cât pun eu făina și mirodeniile, pisează nucile atât cât să ajungă și furnicilor de lângă prag. Le strâng eu, după ce termin de pus în tavă aluatul, împărțit în bobițe. Marginile întinse cu lingurița ar trebui să fie prag pentru nucile zdrobite.
Se bucură și mai tare când îl las să așeze bucăți de migdală și nucă în mijlocul  viitoarelor fursecuri. Mijloc am spus? L-am putea numi și așa, până la urmă niciun sistem de referință nu este absolut, nu?
Opt minute la 200 de grade Celsius (cam multe totuși, zic eu) și fursecurile noastre sunt gata. Nu avem ceai, dar avem niște burți pline deja cu migdale, alune și nuci. Înfulecăm câteva fursecuri, ca să nu spunem că am muncit degeaba. Le lăsăm pe a doua zi, poate atunci merge ceaiul mai bine. (A doua zi însă, am constatat personal că gemul de prune merge mai bine cu fursecurile astea decât ceaiul.)
Bucătarul acesta micuț, cu șorț cu un cap mai lung ca el este cel mai frumos lucru care mi se poate întâmpla vreodată, mai frumos decât orice prieten. ”Maaami, îmi place când gătim împreună...”. Și mie. Atât de mult, că nu pot să exprim în cuvinte.
P.S: : Am fost invitată la un concurs, organizat de Brândușa de la Cooking with my soul împreună cu editura Humanitas, care va lansa, joi seară, ”Carte de bucate, ospitalitate și povești minunate” de Margaret Yardley Potter, prezentată de nepoata sa, Elizabeth Gilbert (ați citit ”Mănâncă, roagă-te, iubește?”). E puțin în afara obiceiurilor mele să particip la concursuri, cel mai adesea pentru că ele nu se potrivesc tematic cu blogul meu de nișă. Acum am acceptat provocarea, în ultimul moment, la modul propriu.
Pentru acest concurs, ar fi trebuit să povestesc cum gătesc pentru prieteni. Într-o lume în care toată lumea gătește, a-ți aduna prietenii în jurul mesei poate părea puțin desuet, dar este un pretext de socializare.
Ce faci însă atunci când viața ta se derulează infinit pe ruta casă / școală / serviciu / casă / școală / serviciu, iar puținele momente rămase între nu se pot numi oricum numai libere nu? Unde rămâne loc de prieteni ori de socializare, când timpul scurs între două vacanțe școlare se împarte judicios între copil, casă și serviciu? Unde îți mai sunt prietenii?
Dar cred că am răspuns deja...




1o. Daciana Sarbu ( Bucataria cu mirodenii  )
 
 Povestea mea despre mancare si prieteni suna asa:

Sambata care a trecut, a fost reuniune mare cu fetele mele, caci am pus la cale un Pijama Party cu acte in regula, adica fiecare fata si-a luat cea mai frumoasa pijama din dotare, voie buna in suflete si toate ingredientele necesare pentru un veritabil Cosmopolitan, caci deh, fitele nu-s greu de adoptat si se deprind cu usurinta. Insa cum la noi in gasca nu se poarta fitele, ne-am limitat la multa buna dispozitie, cateva aperitive usor de pregatit dar elegante si uite asa s-a incins un party de toata frumusetea cu 4 fete cucuiete, puse pe glume si cu o pofta nebuna de dulciuri. Aperitivele au constat in caprese delicioase, usoare, presarate cu ulei de masline si busuioc, vinete fara maioneza ci cu smantana grasa si ceapa rosie, guacamole servite cu chipsuri si bake rolls, pancetta cu parmesan si struguri rosii si tarta sarata cu ceapa rosie si branza de burduf.
Cu aceasta ocazie am pregatit fursecurile cele mai simple si mai gustoase ever dupa reteta lui Gima, prezentata de catre stranepoata acesteia Elizabeth Gilbert intr-o carte intitulata "Cartea de bucate, ospitalitate si povesti minunate" si care mi-a dat ocazia sa aflu ca in trei timp si doua miscari poti obtine niste fursecuri ce ti se topesc in gura, in care am putut adauga condimentele dragi mie, precum nucsoara, scortisoara si seminte de chimen, iar deasupra am pus si fulgi de migdale. Aici am fost inspirata pentru ca am inmultit cantitatile cu doi si mi-au ramas si pentru micul dejun de dimineata, iar cu un ceai verde sau de iasomie, au fost absolut divine. 
Pe parcusul petrecerii, am pregatit la greu cosmopolitan pana s-a incins shaker-ul de cocktail cu toate ca am pus minim 3 cubulete de gheata in el per cocktail, televizorul deschis pe post de muzica si de aici incolo povestile au curs de la sine pana noaptea tarziu. 
Piesa de rezistenta au fost briosele de ciocolata cu dulceata de merisoare cu care am intrat la final in scena si dintr-o data s-a asternut tacerea, toata lumea savura briosele cu o pofta de nestavalit. Se mai auzea incet din cand in cand “Vai ce bune sunt!”, “Hmmmm”, “Mai vreau!” pana cand a ramas una singura pe masa si cu totii ne uitam la ea ca lupii la prada, insa nu s-a atins nimeni de ea pentru o bucata buna de timp. La scurt timp au urmat si intrebarile: “Stii reteta aia cu tagliatelle, creveti si sos de gorgonzola? Musai sa faci!”, “ Ai incercat macarons? Ei na, inca nu? Cum asa? Am auzit ca sunt dementiale!”, “Ba, eu nu ma dau in vand dupa ele”, zise alta. Ma tot bate gandul sa adaug un nou capitol pe blog care sa se numeasca “RETETE RECOMANDATE DE PRIETENI”. Jur ca nu trece o saptamana, fara sa mi se propuna fel de fel de preparate, care mai de care mai fistichii sau din contra traditionale, ca asa e, de la o extrema la alta se impart gusturile celor din jurul meu. Asa ca mi-am propus, macar o data pe luna sa fac si sa postez o reteta recomandata de prieteni. Ar putea conduce la o chestie draguta si interesanta, zic eu.
La plecare, fetele au plecat cu cateva fursecuri impachetate intr-un servetel. Data viitoare o sa ma gandesc la o metoda mai eleganta de a inveli prajiturele homemade, caci de aceasta data m-au prins cam nepregatita la partea asta, dar am adoptat o metoda veche pe care o practica bunica atunci cand ne facea prajituri si ne punea si pachet pentru acasa intr-un servetel.
Farmecul petrecerilor cu fetele consta in faptul ca impartasesc acelasi entuziasm pentru pregatiri, acelasi zel la facut cumparaturile pentru o petrecere, caci, nu-i asa, noi femeile ne pricepem cel mai bine la shopping, iar pofta de a devora bunatatile este la unison. Looking forward the next Pijama Party.
 

Etichete: , , , , , ,

14 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Pareri, sfaturi,comentarii?
Please, don't be shy. Leave a comment.

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]



Linkuri de întoarcere către această postare:

Creați un link

<< Pagina de pornire